Ispită...

Vineri seara am ajuns de la școală obosită, ca de obicei. Dar eram fericită: venea weekend-ul și credeam scăpasem de prima săptămână din post fără ispite mari (doar o ceartă cu unii colegi). Dar, după cum am spus, credeam.

Avem un colțar la bucătărie, iar o parte din el am aruncat-o pentru că era foarte jupuită. Deasupra "restului" de colțar este un raft cu fructe. Părinții au plecat cu cei mici. Nimeni  nu mai era acasă. Am vrut să-mi iau două banane, dar am observat că erau altele mai coapte. Mulțumită deci că am găsit ce vroiam, am călcat în spate...și am căzut.

Prima data m-am întrebat cum de am făcut. Apoi mi-am pipăit picioarele, căci mă dureau groaznic glezna și genunchiul drept. M-am ridicat abătută și m-am frecat la cap căci simțeam că îmi bubuie așaa... Aveam sânge. M-am dus la baie și mi-am dat cu apă rece apoi m-am gândit că puteam să leşin sau chiar să mor, așa că am telefonat la tati șiam deschis ușa cu cheia. Am plâns atât de mult, încât a doua zi nu îmi puteam deschide bine ochii de umflați ce erau. Mi-a tăiat mami din păr, arată groaznic acum, dar important este că nu am nimic grav, adică nu a fost nevoie să mă duc la spital.

Numai eu știu cât de aproape am fost de moarte. Până să vină părinții m-am rugat non-stop, eram disperată, căci dacă muream nici spovedită, nici împărtășită... nu știu ce se alegea de sufletul meu. M-am gândit la toate păcatele care îmi puteau pricinui asta și acum sunt și mai recunoscătoare că nu am murit. Am trecut printr-o încercare destul de grea...îmi era frică 1. să nu mor și 2. să nu înnebunesc. Am ieșit și ieri, și azi pe afară, dar cu eșarfă sau cu pălărioară pe cap... Mi-am consumat toate puterile zilele astea, acum trebuie să mă refac. Cu rugăciunile familiei și ale celor apropiați, cu tratamente naturiste și cu credință, o să trec și peste asta.

Doamne, mulțumesc că mă iubești și că mi-ai mai dat o șansă de a fi mai bună, mai credincioasă și mai cuminte!

Clasa a VIII-a...

...este foarte dificila. Anul trecut abia asteptam sa ajung aici, ma simteam atat de sigura pe mine si aveam o ordine in ganduri... Bineinteles, cred ca vara am pierdut aproape tot :) . Iar clasa a VIII-a parca m-a luat asa, prea brusc. Nu cu materia neaparat...

Este vorba de stres. Stres cu notele. Te streseaza lucrarile la istorie din tot caietul, te streseaza chimia, fizica...de biologie chiar nu am de ce sa ma plang, doamna ne ajuta cu examenul in sensul ca avem voie sa lucram la ora dansei. Bineinteles, ne mai scoatem cate ceva si din manual, dar foarte rar.

Si, pentru ca scoala nu presupune doar dezvoltarea intelectuala, trebuie sa invatam sa comunicam. Nu am nimic impotriva, dar cand colectivul este sub standardele tale, nu ai ce sa comunici cu el, Bineinteles, doua vorbe pot sa schimb cu oricine, dar evit lucrurile astea. Am colegi pe care ii ocolesc. Sunt acei baieti-problema. Nu zic, sunt amuzanti, dar nu au limite. Fac glume proaste pe seama tuturor, asa incat sa iti fie frica sa afle ceva despre tine. Pe langa asta, mai sunt si invidiosi pe cei care isi dau interesul si invata. Am avut mici "conflicte". Se mira colegii mei ca de ce am eu 10 la tehnologie si cutarita are 6 sau 7, sau ca de ce nu sunt ascultata la chimie, chiar daca nu am nevoie de puncte in plus. Daca erau fete ii intelegeam, dar asa? Plus ca nu imi amintesc sa le fi facut ceva. A! ca nu le dau prea multa atentie, asta e altceva.

Sunt satula de fite, toata scoala incearca sa para matura, toti copiii vor sa fie "originali". Si din toata dorinta asta de a iesi in evidenta nu se intampla decat ca auzi si in stanga si in dreapta injuraturi, cuvinte urate, vezi gesturi si gesturi, atitudini si atitudini fata de profesori.  Iar originalitatea copiilor din scoala mea se rezuma la boticul facut in poze, la stratul gros de machiaj si la pantalonii cat mai cazuti, astfel ca in cateva zile sa te intrebi daca nu cumva ai de-a face cu niste creaturici fara idealuri.

Dar, multumesc lui Dumnezeu!, exista si oameni cu capul pe umeri. Invata mult, se comporta natural, desi ezita uneori sa se manifeste, au o parere destul de realista despre viata si mai citesc si carti. Da, cititul de carti deja nu se mai practica asa cum se practica mai demult. Mai nou, copiii citesc "renumitele" carti de pe wattpad. Acolo isi dezvolta si imaginatia: creeaza romane si isi modeleaza gandirea dupa numarul de vizualizari sau ce le mai face cartea populara. In opinia mea, o carte trebuie sa te reprezinte, sa iti placa tie, pentru ca daca vrei sa faci o carte apreciata de contemporani, nu o sa reusesti sa faci una fara sa bagi pasaje mai "indiscrete", invocari ale duhurilor sau tot felul de creaturi fabuloase, atat de fabuloase, incat sa intreaca orice rau, caci multi s-au plictisit de frumos si de lumina.

Si acum sa revenim la subiectul nostru... La examen. Am emotii. Am emotii pentru nota de la matematica. Am emotii pentru ca nu vreau sa imi fac bunicii de rusine. Poate tine de mandria mea, dar nu am gasit pana acum un leac potrivit pentru asta. Am inceput sa fac tot felul de greseli banale, tot din cauza stresului.

Si "nu lucrez destul"-de la doamna de mate citire. Cand am auzit asta, am fost atat de... demoralizata, incat nu am mai avut niciun curaj sa imi doresc sa intru la Buzesti pe mate-info. Si cand paream hotarata sa merg la filologie bilingv engleza, bunicii au inceput sa imi spuna cat de mult ma pricep eu la mate, ca ma descurc foarte bine si ca de pe mate-info pot sa imi fac o cariera foarte buna, pe care sa o merit. Asta cam asa e, de pe filologie nu prea ai unde sa pleci. Eu m-am gandit la drept, psihologie, litere sau o facultate de unde sa pot intra in invatamant, unde ma ajuta filologia, dar se pune problema de colectiv. Copiii ca lumea se gasesc pe profilul real, plus ca la filologie trebuie sa incerci sa intelegi tot felul de gandiri...

Asadar, imi doresc sa termin mai repede gimnaziul, dar imi e si frica totodata de viitor...

Activități de iarnă

   Am răcit rău și nu mă simt nici bine, așa că e vreo 2 zile nu am mai fost la școală... So, am stat mai mult timp cu frățiorii... Am ascultat colinde, am făcut ghirlande, globulețe, am colorat... Sunt tare frumoși copiii, fapt pe care îl uit foarte repede în timpul școlii :) . Dar e bine că mai am "pauze" în care mă pot bucura de ei! <3

 

Revenire

Nu am mai scris pe blog de o grămadă de timp, am tot amânat să postez... De câte ori nu i-am zis Liubei că o să postez și tot nimic... Dar clasa a opta este, cu adevărat, mai dificilă. Nu că materia ar fi mai grea, nu. Ci pur și simplu, nu mai ai timp. Trebuie să lucrezi pentru clasă, pentru pregătirile de la clasă, pentru meditații... Și toate astea sunt destule pentru a crea, cel puțin pentru prima perioadă a anului, un mic haos în viața ta. Dar când pe lângă acestea se mai adaugă și problemele personale...s-a zis cu liniștea ta! :) Și aveam de nevoie de un locșor unde să mă simt bine, să fiu eu normală... Și iată-mă revenind cu postări! :)Vreau în primul rând să postez niște desene pe care le-am făcut astăzi.... Am jucat un joc -eu, Eca, Ionuț și Grigo. Unul zicea "Desenați o linie și două cercuri (de exemplu)", dar fără să dea indicații, unde, cum, cât de lungi :) . Și fiecare lucra independent, în mod secret :) . Este un joc de imaginație, foarte comic :) . Și se poate transforma un norișor într-un ou ochi sau un pătrat cu 4 linii - o fereastră cu perdele, șamd.

Și pun și o poză cu mica mea bibliotecă...

Și un cadou foarte frumos din partea unei foste prietene...

Inima...

...când este dată lui Dumnezeu în întregime, atunci în mod firesc este împărțită și întregii lumi, iar dragostea este atunci dumnezeiască. Această dragoste mare și dumnezeiască a lui Hristos nu se închide nici înlăuntrul inimii, nici în casă, nici în asociații, nici cu sârma ghimpată a frontierelor, deoarece Hristos nu Se poate închide. Dacă există sârmă ghimpată la frontierele creștinilor ortodocși, aceasta dovedește starea noastră duhovnicească ghimpoasă, că purtăm numai numele lui Hristos, nefiind  în esență creștini, închizând numai numele lui Hristos și nu pe Hristos, Care nu Se poate închide.

Grecia

Eleniță

Grigo și Gheorghiță 

Elena și Grigo, la Părintele Paisie

Mami și Eca

Mami și Iuli

Mami și Ionuț

Mami și cu mine

Mami și cu Elenița

Mami si Grigo

Mami cu Elenița și Gheorghiță

Elenița

Gheorghiță

Eu și Teo

Eu și Teo

Eu, Teo și Elena

Gheorghiță

Am plecat în Grecia pe 20 spre 21 noaptea. Când duceam bagajele la mașină era ora 11-12... Eram fericită până la cer și înapoi! Știți: momentul acela foarte aproape de împlinirea unui vis pe care l-ai avut noapte de noapte timp de un an și nu îți vine să crezi că ai ajuns să îl trăiești :) . Din seara aia am o nouă dorință: să stau și eu cândva, undeva, noaptea afara.

Drumul spre Grecia a fost destul de neobișnuit. Adică în ultimii ani era singurul drum pe care nu mă simțeam rău...nici anul ăsta nu mi-a fost extreeem de rău, dar nici extreem de bine :) . În primul rând am stat vreo 2-3 ore în Sofia, pentru că familia cu , care am fost a avut o problemă la mașină. Am ajuns în Grecia la 7 jumate, mi se pare... Când treci de graniță, în Grecia, te simți efectiv mai ușor, mai fericit, mai sănătos, mai împăcat...mai aproape de Dumnezeu!❤️

Așaa... în prima dimineață am stat de la 11 la 2 pe plajă, și m-am bronzat atât de tare încât m-am ars :)) . Dar nu pe o porțiune mare.. de la genunchi până la jumătatea coapsei sau puțin mai jos, că am stat în rochiță, nu am intrat în apă... m-am ars și pe spate...deci, când am ajuns acasă m-am dat cu cremă de galbenel. Vorba vine ca m-am dat, Ecaterina s-a ocupat de spatele meu, consumând jumătate din ce rămăsese în cutiuță :)) . Pe picioare m-am dat eu mai cu zgârcenie :)), iar în final spatele nu m-a deranjat cu nimic, în timp ce picioarele m-au cam chinuit :).

De miercuri până sâmbătă a mai fost o familie cu noi. Fata cea mare terminase a noua iar baiatul cel mare a șaptea. Am avut, în sfâșit, niște copii mai de vârsta noastră (a mea și a Iulianei) și m-am simțit bine când au fost și ei. Mai aveau o soră care trecea în a șasea sau cam așa și avea și ea crize de râs destul de...dese, încât îmi ziceam: "În sfârșit un om care să mă înțeleagă" :)) .

Am avut și ispite în acest concediu, am făcut împreună cu familia părintelui Emil (nu cea care a stat până sâmbătă, cealaltă) acastiste și paraclisul Maicii Domnului. Trebuie să fac o postare cu ideile pe care le-am mai descoperit, să zic așa :) .

Angheliki a venit anul acesta noaptea la unu să ne viziteze, eu dormeam și nu am văzut-o... :) Ne-am jucat frumos acolo unde am stat...după-masa ne strângeam toți copiii în spate, la o grădiniță unde erau scaune și o masă cu două bănci și era o gălăgie la noi...:) Norocu nostru că nu dormea nimeni pe partea aceea a clădirii :) .

Am tot amânat postarea: când am venit am zis să mă relaxez, după aceea până să selectez pozele, am intrat în post, au fost sărbători, am fost pe la mănăstiri, alaltăieri am venit de la Brașov, de la duhovnicul meu... Și regret că am abandonat blogul atâta timp, am pierdut legătura cu oameni frumoși. O să încerc să fiu mai prezentă! O să mai fac postări despre diferite amintiri din Grecia, să nu lungesc postarea :) .

La mulți ani celor care poartă numele Sfintei Fecioare Maria!❤️