joi, 29 noiembrie 2012

Un brad unic

            Era iarnă, în seara Crăciunului. Vântul de decembrie îndoia crengile golașe ale pomilor.
            Într-o pădure, un brad tânăr, ce nu avea în jurul lui, prea aproape, nici un brad. Avea ramurile plecate, mai mult din cauza singurătății decât din cauza vântului. Stătea trist și se gândea: "De ce trebuie să stau tocmai acum, de Crăciun, singur, fără ca cineva să-mi ureze ceva? Cu ce am greșit?" și privea, astfel, trist spre zăpadă. "Cu ce sunt de vină eu că sunt mic?" se mai întrebă el."Dar, oricum, Moșul mă vede cum sufăr, și poate, cine știe?, mă va răsplăti cu puțină căldură...".
               Toți brazii au adormit, inclusiv brăduțul nostru. De odată a început un freamăt care nu se știe de unde venea. Parcă o plasă ce foșnea, parcă niște clopoței, parcă un huruit prelung... Dar, în jurul lunii, o sanie roșie, trasă de reni, se învârtea.
                 Dar, ciudat, în ea era chiar Moș Crăciun! A trecut și peste pădurea adormită, aruncând în urma sa un praf magic...
              Tocmai când Moșul nu s-a mai văzut, micul brad s-a trezit. Ce bucurie! Era împodobit cu o duzină de beculețe colorate! Ce fericit era! Ce frumos i s-a părut de atunci Crăciunul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă bucur că-mi scrieți și vă voi face o vizită cât mai curând!