vineri, 30 august 2013

Jurnalul unei femei simple

   Detalii despre Jurnalul unei femei simple luați de la Corcodușa (Taniușa)!;)


Pentru astăzi (data/hora)... 02:37, vineri - 30 august 2013
Afară... sunt nori, dar e destul de cald. Am stat la bloc cu vecinii până la ora mesei. Ne-am jucat fete-filme și nu am apucat să  terminăm jocul.
Mă gândesc... că vine toamna, cu școală și ploaie, cu melancolie, cu pasiune pentru citit, cu parfumul fructelor specifice ei. După ea vine iarna, cu mireasma ei de sărbătoare. Deja visez la frumusețea jocului fulgilor de nea, a căldurii din casă. Ce să mai zic? Iarna e anotimpul meu preferat, alături de vară, bineînțeles!;)
Din locurile de unde învățam... cum să mă comport nu îmi aduc aminte nimic în afară de chipul blând al mamei și de inconștiența mea. Glasul mamei mă unge pe suflet mereu!
Sunt recunoscătoare pentru... părinții pe care mi i-a dăruit Dumnezeu, pentru ceea ce îmi place (lectura, muzica, iarna, vara)
Din bucătărie... aud, deși am căștile pe urechi, cum tocmai a căzut un scaun... Scaun obraznic, de altfel: nu respectă somnul mamei și al frățiorilor mei mai mici:) . Și pe fereastra din balcon (un fel de a doua bucătărie) a intrat un tunet. Cred că a vrut să mă sperie!;)
Cu ce sunt îmbrăcată... într-o fustă de casă, roz, cu un imprimeu în partea din față, în dreapta cu niște crenguțe înflorite pe care ar trebui să cânte pasărea amuțită. Și un tricou roz, dar altă nuanță: mai accentuată, deci nu prea se asortează. Pe fustă am câteva însemnări din bucătărie: pete de ceai, ciorbă și zeamă de fructe. Frumos mod de a păstra amintiri!:) 
Citesc... "Insula misterioasă", carte pe care o am de citit. Sunt pe la pagina 10-11 (azi m-am apucat).
Ceea ce aștept (sper)... să nu mă mai stresez la școală, să îmi termin repede jurnalul de lectură, temele la mate și de învățat. Sper ca anul acesta să merg doar la olimpiada de română și mă ambiționez să am un loc mai bun decât 17 la județeană. Succes mie!;)
Ce mai meșteresc... la teme!:) Și la blog... Și, mai ales, la caracterul meu. Acum cred că mi-l formez. Până acum a mers bine. Hai, Maria, da-i înainte!:))
Ascult... un cântec din desenul Frosty the snowman. E așa drăguț! L-a găsit mami acum 2 ierni mami. Ce mult mă binedispune! Ia ascultați și voi...

În casă... numai eu cu tati și Iuli nu dormim. Tati mănâncă (drăguțul de el acum a venit de la cumpărături!), iar Iuli mănâncă. Liniște peste tot. Sau asta aud eu, în afară de cântecel: liniștea.:)
Unul dintre lucrurile mele preferate... este Crăciunul!!! Ce melodii frumoase îl reprezintă, ce tablouri minunate ne aduce, ce bucurie în suflete primim! Uf, abia aștept iarna!
Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii... nu le detin eu. Dar aș vrea să mă relaxez terminând de citit cartea și să mai învăț un pic. Vreau să mă mai uit la Hercule Poirot, pe care l-au înlocuit cu crimele de nu știu unde. Ceva cu M, în orice caz.
Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc...
Hai către rai!

8 comentarii:

  1. "hai, maria, da-i inainte"! imi place ce spui! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a facut placere sa citesc aceasta pagina din jurnalul unei... femei (in devenire) care numai simpla nu e! :) Iti doresc succes, Maria!
    Zile fericite sa ai, alaturi de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi cer scuze, atunci... Nu vreau să NU fiu simplă...:)
      Te pupic, Dia!

      Ștergere
  3. Crimele din Midsomer! nu e atat de bun precum Hercule Poirot, si e cam violent pt copii! :)
    esti o senzatie! auzi tu! inca nu a trecut vara si tu deja visezi la fulgii de nea! :) si mie imi place sa citesc! e ceea ce-mi amintesc mai mult din vacantele de vara ale copilariei! :)
    partea cu formarea caracterului: esti pe drumul cel bun, esti un copil deosebit! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, din Midsomer! Mulțumesc! Eu când citesc vreau să fie iarnă. Nu știu de ce, dar iarna sunt mai disponibilă pentru lecturi. Nu stau așa mult afară!:))
      O duminică frumoasă, mona!

      Ștergere
  4. :) Bine ai venit in clubul nostru Maria! Ce suflu proaspat si roz (in mai multe nuante care uneori se asorteaza, alteori nu) aduci tu! Spor la lectura! si joaca (mai e putin pana incepe scoala cand nu o sa ai atat de mult timp sa citesti sau sa te joci). Cred ca ar trebui sa se numeasca "Jurnalul unei mici domnisoare":) ce scrii tu - frumos si naiv si jucaus.

    RăspundețiȘtergere

Mă bucur că-mi scrieți și vă voi face o vizită cât mai curând!