Se afișează postările cu eticheta momente din viața. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta momente din viața. Afișați toate postările

luni, 16 mai 2016

Națională...

Am mers la Iasi cu locul II la olimpiada de romana. Am mai fost eu si in a sasea. Cred ca o sa trebuiasca sa fac un fel de comparatie ampla intre ele, atunci-acum, cu asemanari si deosebiri. Pai sa o luam asaa...
Asemănări 
  • Programul :))
  • Insotitoarea 
  • Am mers cu buni, o noapte am dormit l hotel, restul la niste rude
  • Am fost fooaarte obositaa
  • Am vizitat catedrala in care sunt moastele Sf Parascheva, biserica Sf Trei Ierarhi am vazut-o doar din exterior, parcul Copou,  mall-ul unde am si mancat...ce e drept, ne-am cam rasfatat...
  • Insotitoarea ne-a batut la cap sa luam premii
  • Doar fetele de a saptea si a cincea au luat, cea de a sasea si cu mine am luat punctaje mari, dar nu am luat nimic
  • Nu am avut pe nimeni care sa ma pregateasca efectiv pentru proba orala si comentariul tabloului de la proba scrisa
Deosebire
  • In a sasea, cu o zi inainte de plecare, am alergat si am cazut,asa ca de atunci ma pot mandri cu o cicatrice la picior :), pe cand anul acesta nu am avut nicio astfel de "bucurie" (desi mi-ar fi prins bine la mandria mea cea de toate zilele)
  • Anu acesta a mai venit in tren doar o fata de a saptea, atunci venisera doua, si acelea cu mama, respectiv cu bunicul +inspectoarele (anul acesta, inspectoarele au venit cu fetita de a sasea cu masina)
  • Erau mai cool fetele de atunci :)). Poate suna rautacios, dar vorbesc subiectiv. Erau mai cunoscute, mai educate (fata de fata de a saptea de anul asta),mai deschise si mai fara fite...ma rog, ele nu erau disperate dupa vreun premiu...simteam ca sunt niste persoane mai realiste :))
  • Anul acesta...inainte de proba orala, noaptea,nu am putut adormi pana la doua...pe la unu jumate i-am dat mesaj lui mami si tati...am plans mult, am avut...un fel de atac de panica,dar "diluat" :)) ma simteam asa singuraa..departe de familie, bunica dormea altundeva, eu trebuia sa imi petrec noaptea langa niste straine care dispretuiau ceea ce imi era mie mai drag...in finee..dupa ce am trimis mesajele,m-am dus la baie, am inchis geamul in camera si am luat o bucatica din vata de la Sf. Parascheva. Asa am reusit, intr-un sfarsit, sa adorm
  • In a sasea mi s-au parut foarte dificile subiectele, dar anul acesta am imprumutat un manual de la doamna de desen si m-am putut inspira, plus ca am fost mai pusa la punct cu tipurile de subiecte...am luat 127p, ceea ce e bine, dar stiu ca, daca eram atenta si daca as fi dormit in noaptea de dinainte, as fi putut lua cel putin 137p...asa a fost sa fie :) 
  • Anul acesta m-am descurcat mai prost la oral, pentru ca a trebuit sa citesc expresiv textul si imi era greu sa si gesticulez, sa si citesc...iar la ex. 2, mi-a fost greu ca trebuia sa citesc simultan de pe foaie si ciorna...dar sunt multumita :) . 
  • Anul acesta am fost mai comunicativa (cat sa nu se spuna ca am probleme psihice, caci,daca era dupa mine, nu as fi vorbit cu celelalte  fete prea multe...ma rog. Am vorbit cu fetele din Mehedinti si din Teleorman, am ras mult (mai mult ele, eu rad foarte greu de-adevaratelea). O sa fac eu o postare despre doua fete, Mara si Andreea..m-a impresionat mult...
In ciuda tuturor experientelor negative, Ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru ca am avut o calatorie placuta, am avut puterea sa ma plimb si sa admir ce am vizitat si pentru faptul ca am avut langa mine si oameni deosebiti. 

P. S.: Liuba a nascut, saptamana trecuta din cate inteleg, un bebe mic si scuuump...va rog sa o felicitati si voi, sa va bucurati impreuna cu ea de noul sufletel ce impodobeste lumea!❤

miercuri, 27 aprilie 2016

Sinteză-concluzii

Poate că sună prea ştiințific, dar nu știu cum aș numi altfel o postare despre ceea ce mintea mea a "rumegat"de şase saptamani încoace și motivele pentru care s-au născut atâtea întrebări. Deci am început postul așa : certuri în clasă  (legate de ora suplimentară de mate), cap spart, căință, certuri în clasă  (mai mult nervi), Gheorghiță în spital (a fost intrenat vreo 4 zile cu diagnostic de herpangina, am stat doua nopti cu el si cu mami...nu scriu in detalii, impresiile poate le voi nota alta data), boală. Asta pe scurt. A fost un post greu (Doamne ferește, mai sunt câteva zile, nu zice hop! până nu sari gardul) în care am avut momente (cam lungi) dee...o depresie mai "diluată. A fost foarte greu să îmi fac ordine în gânduri, în post ești ispitit de vrăjmaș și îți ies la iveală toate patimile, cum să le zic...toate părțile rele. 

La orele de religie am auzit de vreo două ori întrebarea: "Și Dumnezeu ne dă ispite ca să ne obosească sau ca să ne întărească?" . Ca să ne întărească, normal, Creatorul nu face NICIODATĂ rău, dar...noi, după ispite...suntem cum ar trebui? Și, cum nimic nu e întâmplător, mi-am adus aminte de asta zilele trecute. Eu una nu sunt. Adică mai mult m-am pierdut cu firea decât să mă lupt cu ispita. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu și pentru puterea de a înfrânge ispitele. Asta unu la mână. 

Doi la mână : spovedania ar trebui practicată când ești bolnav sau ai o rană. Atunci omul se gândește pentru ce i-a dat Dumnezeu necazul, aducându-și aminte de toate rele făcute. Plus că atunci când e suferind, omul înțelege mai bine moartea și e gata să se mărturisească așa cum trebuie. Poate alții au puterea de a se căi la fiecare spovedanie, dar eu nu...adică nu căința adevărată care îți aduce lacrimi și suspine, cea care e smerită și sinceră. 

Eu cred că toate au un scop. Și m-am gândit  (cu mintea mea de copil) că asta e plata pentru naționala de la Iași, pentru posibila notă de 10 la ambele examene, pentru vacanța frumoasă pe care se poate să o am. Și dacă nu e așa...înseamnă că sunt prea păcătoasă și o să ma bucur că pot plăti aici greșelile. :) 

luni, 21 martie 2016

Ispită...

Vineri seara am ajuns de la școală obosită, ca de obicei. Dar eram fericită: venea weekend-ul și credeam scăpasem de prima săptămână din post fără ispite mari (doar o ceartă cu unii colegi). Dar, după cum am spus, credeam.

Avem un colțar la bucătărie, iar o parte din el am aruncat-o pentru că era foarte jupuită. Deasupra "restului" de colțar este un raft cu fructe. Părinții au plecat cu cei mici. Nimeni  nu mai era acasă. Am vrut să-mi iau două banane, dar am observat că erau altele mai coapte. Mulțumită deci că am găsit ce vroiam, am călcat în spate...și am căzut.

Prima data m-am întrebat cum de am făcut. Apoi mi-am pipăit picioarele, căci mă dureau groaznic glezna și genunchiul drept. M-am ridicat abătută și m-am frecat la cap căci simțeam că îmi bubuie așaa... Aveam sânge. M-am dus la baie și mi-am dat cu apă rece apoi m-am gândit că puteam să leşin sau chiar să mor, așa că am telefonat la tati șiam deschis ușa cu cheia. Am plâns atât de mult, încât a doua zi nu îmi puteam deschide bine ochii de umflați ce erau. Mi-a tăiat mami din păr, arată groaznic acum, dar important este că nu am nimic grav, adică nu a fost nevoie să mă duc la spital.

Numai eu știu cât de aproape am fost de moarte. Până să vină părinții m-am rugat non-stop, eram disperată, căci dacă muream nici spovedită, nici împărtășită... nu știu ce se alegea de sufletul meu. M-am gândit la toate păcatele care îmi puteau pricinui asta și acum sunt și mai recunoscătoare că nu am murit. Am trecut printr-o încercare destul de grea...îmi era frică 1. să nu mor și 2. să nu înnebunesc. Am ieșit și ieri, și azi pe afară, dar cu eșarfă sau cu pălărioară pe cap... Mi-am consumat toate puterile zilele astea, acum trebuie să mă refac. Cu rugăciunile familiei și ale celor apropiați, cu tratamente naturiste și cu credință, o să trec și peste asta.

Doamne, mulțumesc că mă iubești și că mi-ai mai dat o șansă de a fi mai bună, mai credincioasă și mai cuminte!



vineri, 12 februarie 2016

Clasa a VIII-a...

...este foarte dificila. Anul trecut abia asteptam sa ajung aici, ma simteam atat de sigura pe mine si aveam o ordine in ganduri... Bineinteles, cred ca vara am pierdut aproape tot :) . Iar clasa a VIII-a parca m-a luat asa, prea brusc. Nu cu materia neaparat...

Este vorba de stres. Stres cu notele. Te streseaza lucrarile la istorie din tot caietul, te streseaza chimia, fizica...de biologie chiar nu am de ce sa ma plang, doamna ne ajuta cu examenul in sensul ca avem voie sa lucram la ora dansei. Bineinteles, ne mai scoatem cate ceva si din manual, dar foarte rar.

Si, pentru ca scoala nu presupune doar dezvoltarea intelectuala, trebuie sa invatam sa comunicam. Nu am nimic impotriva, dar cand colectivul este sub standardele tale, nu ai ce sa comunici cu el, Bineinteles, doua vorbe pot sa schimb cu oricine, dar evit lucrurile astea. Am colegi pe care ii ocolesc. Sunt acei baieti-problema. Nu zic, sunt amuzanti, dar nu au limite. Fac glume proaste pe seama tuturor, asa incat sa iti fie frica sa afle ceva despre tine. Pe langa asta, mai sunt si invidiosi pe cei care isi dau interesul si invata. Am avut mici "conflicte". Se mira colegii mei ca de ce am eu 10 la tehnologie si cutarita are 6 sau 7, sau ca de ce nu sunt ascultata la chimie, chiar daca nu am nevoie de puncte in plus. Daca erau fete ii intelegeam, dar asa? Plus ca nu imi amintesc sa le fi facut ceva. A! ca nu le dau prea multa atentie, asta e altceva.

Sunt satula de fite, toata scoala incearca sa para matura, toti copiii vor sa fie "originali". Si din toata dorinta asta de a iesi in evidenta nu se intampla decat ca auzi si in stanga si in dreapta injuraturi, cuvinte urate, vezi gesturi si gesturi, atitudini si atitudini fata de profesori.  Iar originalitatea copiilor din scoala mea se rezuma la boticul facut in poze, la stratul gros de machiaj si la pantalonii cat mai cazuti, astfel ca in cateva zile sa te intrebi daca nu cumva ai de-a face cu niste creaturici fara idealuri.

Dar, multumesc lui Dumnezeu!, exista si oameni cu capul pe umeri. Invata mult, se comporta natural, desi ezita uneori sa se manifeste, au o parere destul de realista despre viata si mai citesc si carti. Da, cititul de carti deja nu se mai practica asa cum se practica mai demult. Mai nou, copiii citesc "renumitele" carti de pe wattpad. Acolo isi dezvolta si imaginatia: creeaza romane si isi modeleaza gandirea dupa numarul de vizualizari sau ce le mai face cartea populara. In opinia mea, o carte trebuie sa te reprezinte, sa iti placa tie, pentru ca daca vrei sa faci o carte apreciata de contemporani, nu o sa reusesti sa faci una fara sa bagi pasaje mai "indiscrete", invocari ale duhurilor sau tot felul de creaturi fabuloase, atat de fabuloase, incat sa intreaca orice rau, caci multi s-au plictisit de frumos si de lumina.

Si acum sa revenim la subiectul nostru... La examen. Am emotii. Am emotii pentru nota de la matematica. Am emotii pentru ca nu vreau sa imi fac bunicii de rusine. Poate tine de mandria mea, dar nu am gasit pana acum un leac potrivit pentru asta. Am inceput sa fac tot felul de greseli banale, tot din cauza stresului.

Si "nu lucrez destul"-de la doamna de mate citire. Cand am auzit asta, am fost atat de... demoralizata, incat nu am mai avut niciun curaj sa imi doresc sa intru la Buzesti pe mate-info. Si cand paream hotarata sa merg la filologie bilingv engleza, bunicii au inceput sa imi spuna cat de mult ma pricep eu la mate, ca ma descurc foarte bine si ca de pe mate-info pot sa imi fac o cariera foarte buna, pe care sa o merit. Asta cam asa e, de pe filologie nu prea ai unde sa pleci. Eu m-am gandit la drept, psihologie, litere sau o facultate de unde sa pot intra in invatamant, unde ma ajuta filologia, dar se pune problema de colectiv. Copiii ca lumea se gasesc pe profilul real, plus ca la filologie trebuie sa incerci sa intelegi tot felul de gandiri...

Asadar, imi doresc sa termin mai repede gimnaziul, dar imi e si frica totodata de viitor...


joi, 10 decembrie 2015

Activități de iarnă

   Am răcit rău și nu mă simt nici bine, așa că e vreo 2 zile nu am mai fost la școală... So, am stat mai mult timp cu frățiorii... Am ascultat colinde, am făcut ghirlande, globulețe, am colorat... Sunt tare frumoși copiii, fapt pe care îl uit foarte repede în timpul școlii :) . Dar e bine că mai am "pauze" în care mă pot bucura de ei! <3

 

duminică, 12 aprilie 2015

Hristos a Înviat!

   Învierea Domnului nostru Iisus Hristos să nască lumina și fericirea în sufletele tuturor!!



joi, 26 februarie 2015

Micul Prinț - Sfârșitul "colecției" :) + poze nemuritoare

   Mă apucasem când era Grigoraș de un fel de jurnal despre el. :) Acum a crescut, în aprilie face 5 anișori :) .  Este un drăguț!! Odată încerca Iuliana să îi explice cât de mare este balena albă: " Un ochi de-al ei e cât tine!" , la care Grigoraș: "Vaaai! Atât de mic sunt?!" ! =) Și mai are el unele slăbiciuni, dar are inimă mare și iubitoare. Are o minte ageră, piciorușe de atlet! :) Un băiețel deosebit...Îl iubesc foarte mult! În ultimul timp chiar îmi dau seama câtă iubire merită un om...:) Și acum chiar înțeleg cât de frumoasă e copilăria! :)

   O serie cu poze din primul nostru calculator, la calculatorul unde mi-am început eu activitatea aici :) :


















   Așa sărăcuți um eram, acele vremuri sunt cele mai frumoase din viața mea! 

miercuri, 25 februarie 2015

Sărățele








Tăviță cu sărățele făcute de cei mici 
   Am făcut și eu sărățele, cred că nu e prima oară :) . Prima tavă a fost făcută cu forme de cei mici, bineînțeles, ajutați de mine :) . Cel puțin Elenița nu are putere să apese pe formă atât de tare și uita ușor că trebuia să apese pe aluat cu partea mai tăioasă a formei :)) . Nu pot să spun că a fost foarte distractiv, adică am făcut greșeli, ba am uitat să băgăm praful de copt și uitat a rămas! :)) Făina a trebuit să o măsor cu cana (eu, amețită cum sunt mai nou :) , mă gândeam să o măsor cu un cântar mic de bucătărie :)) ), iar după aceea am măsurat făina pe partea de zahăr :)) . Noroc că nici acolo nu am fost consecventă, aș fi trebuit să pun până la 400 de două ori dar eu puneam 400 și un pic ceea ce însemna (minune!) 300 la făină :)))) . Au ieșit faine, au venit unchiu și mătușa și eu ronțăiam de zor! :)) Mai serveam și eu din când în când musafirii :)) , dar în principiu, eu serveam cel mai mult! :)))))))

P.S.: Postarea era nefinalizată, acum mi-am adus aminte de ea. Sărățelele au fost acum câteva săptămâni! ;)

vineri, 6 februarie 2015

Facebook again :)

Facebook-ul nu este un site de socializare așa bun. Da, vorbești mai ușor cu prietenii și asta mă ajută mult, adică una e să ceri Facebook-ul și alta numărul de telefon ! :) Dar mai e o problemă care mă "pisează": sunt multe fete care pur și simplu nu merită nici măcar UN like, și tocmai acele fete au cele mai multe. Nu e invidie, dar oamenii își fac păreri prea bune despre ultimele fete, ceea ce nu e cu totul ok! :) Sper totuși că nu e chiar așa grav cum văd eu lucrurile...:)

miercuri, 31 decembrie 2014

2014 în retrospectivă , 2015 în perspectivă

   Am citit la Irina un articol foarte frumos, scris din inimă și venit dintr-un suflet minunat, un suflet nu chiar perfect, dar foarte "silitor" la fapte bune și la luptele cu diversele lupte din viața asta. Vă rog să îi faceți o vizită, merită, vă asigur! Pe de altă parte, la Irina mereu vă puteți găsi un locșor în blogosferă, plin de liniște și pace!

   Anul 2014, pe care l-am primit cu extraordinara culoare "ROȘU" pe buze :) , a fost unul care a oscilat între extreme. Nu că a fost unul normal, nu! Vreau să spun că a fost când extraordinar de furtunos și întunecat (diferite probleme în familie) , când zâmbitor și pictat în nuanțe trandafirii (rezultate pe care înainte le consideram simple vise). Nu cred că îl voi uita prea ușor!:)
   Am pierdut mulți prieteni dragi, dar (anul devine din nou senin) am și câștigat persoane minunate. Am încercat să fiu mai puternică, dar după fiecare urcare am "căzut"... Și cred că știm cu toții că e mai ușor să cazi de undeva de la o înălțime cât mai mică, pentru a simți mai ușor lovitura.
   Am descoperit o mulțime de lucruri, mai bune sau mai rele, cum este de așteptat la un astfel de an! :) Mă bucur că peste puțin timp o să trec de acest an în care mereu am avut surprize neprevăzute, care m-au făcut fie fericită, fie deznădăjduită. Deci, după un an așa de încărcat și colorat :) vine, în sfârșit...


...2015! Am o "slăbiciune" pentru anii impari, deci nu mă îndoiesc de 2015! :) Îmi doresc mult ca pregătirile mele interioare să nu devină mai târziu doar niște "simple și vechi iluzii", dar cum eu sunt o persoană care riscă (însă mereu cu un atuu la îndemână :D ) nu vreau să renunț la vise ori să dau înapoi la provocări.  În anul 2015 vreau să devin mai matură, să mă gândesc la ceea ce îmi pregătește viața cât se poate de serios, să îmi fac, așa...în mare, niște "calcule" pentru viitor și să îmi exersez și aprofundez toate punctele mele forte pentru a mă ocupa, mai încolo, de celelalte. Vreau să întăresc legăturile dintre mine și persoanele pe care le-am cunoscut în 2014, să îmi fac un "mozaic", dacă se poate spune așa, de cunoștințe cât de cât aprofundate. Vreau să schimb și eu viețile oamenilor, căci și a mea a fost schimbată de mulți, cărora le sunt recunoscătoare din toată inima!

   La mulți ani 2015!

vineri, 26 decembrie 2014

Facebook...

 În primul rând, Crăciun fericit!
 
   Vreau să notez aici faptul că pe 18 decembrie mi-am făcut, în sfârșit, facebook. Am așteptat de mult să mă lase mama, rămăsese că la sfârșitul clasei a opta voi avea voie să îmi fac. Dar mama a cedat săptămâna trecută. Credeam că voi descoperi America! :) Când m-a lăsat (cu condiția să nu mă "facebook-ăresc" toată ziua) nici nu am știut ce să fac...Parcă nu îmi venea să fac un lucru de care mă abținusem atâta vreme. În sfârșit, mi l-am făcut și, într-o  săptămână, am vreo 130 de prieteni. Ca la orice pagină de pe fb, prieteni sunt mulți, dar like-uri puține! :) Postarea cu cele mai multe like-uri a fost o poză cu mine și a avut în jur de 41. În fine, nu ăsta e esențialul... Am observat că facebook-ul are o influență negativă asupra celor care îl utilizează (în mare procent, nu în totalitate): o plictiseală generală, lipsă de imaginație și lipsă de făcut lucruri frumoase. Copiii cei mici, care nu interacționează mult cu web-ul, sunt foarte activi, pun suflet în orice chichiriță, chiar și prostiile le fac cu trudă! :) Mi-am dat seama că, încet-încet, capăt și eu microbul... Dacă nu aș fi realizat și dacă  nu m-ar fi atenționat mama, nu l-aș fi putut îndepărta. Mulțumesc, mama, pentru grija pe care mi-o porți mereu! ❤  ❤  ❤

 Și acum câteva momente puse în poze... :D





duminică, 16 noiembrie 2014

A născut mami!!

   Da, a născut mami...:)) Am scris și pe blogul MARIA despre asta, cred că unii știu deja, dar, ca să fiu sigură că toată lumea care mă urmărește va ști, o să scriu și aici...

   A născut, ăsta-i adevărul, miercuri, la 2 noaptea, pe 12 noiembrie, de ziua lui Ionuț. Dimineața o aud pe sora mea mai mare la telefon: "Deci, ce-ai spus? Badi...". Și eu mă ridic din pat ca împinsă de un arc: "A născut?!?!" ...:)) A fost frumos, am vizitat-o pe mami la spital, seara, după ore... La școală a fost îndeajuns să spun la două profesoare că toată cancelaria a aflat că mami a născut...:)) Nu că m-ar deranja, nu! Dar m-a distrat...:))

    Elenița și Grigoraș sunt încântați de bebiță, și cei mari, dar cei mici nu au mai văzut ei bebeluși așa micuți!:)) Am și făcut niște poze, dar ultima nu se vede bine fiindcă e editată pe telefon, unde, să vă spun sincer, se vedea mult mai bine!:)









Și deși mie îmi place efectul pus, la laptop se vede mai prost decât pe telefon.....=)
   Gheorghiță (bebe) nu prea știe să plângă =)), dar m-a "liniștit" Mona într-un comm că are destul timp să învețe...:)) Bebe s-a născut cu niște unghiuțe lungi, pe care mami a trebuit să le taie din prima zi =)), ceea ce pentru mine nu a prevestit nimic interesant, decât viitoare zgârieturi. Bebe mic are și o problemă cu ochișorii, a făcut conjunctivită, o formă ușoară, dar e destul de grav (pentru mine cel puțin!).

   Te "iubec", bebe!