sâmbătă, 14 iunie 2014

Cu sufletul îndurerat...


   Mai întâin Melly, apoi asta... Mă scuzați dacă nu mai scriu comentarii, dacă nu scriu despre cum a fost la olimpiadă, la Iași... Dar s-au abătut asupra noastră numai necazuri și nu pot trece peste sufletul meu îndurerat!

   Ceva îngrozitor de trist s-a întâplat azi... Este ziua de naștere a bunicii mele. Am fost la un restaurant "Le baron". I-am oferit bunicii cadourile: o pălărie, un scăunel făcut de unchiul nostru, cărți de suflet (una de Sfântul Ioan Gură de Aur, cealaltă nu mai țin minte) și felicitări. Iubita noastră bunică a vrut să ne țină un discurs la întâmpinarea vârstei de 60 de ani, cu vocea sufocată de emoție, obrajii aprinși și ochii în lacrimi, ca și cei ai bunicului, de altfel:
   "Copii, mă simt ca și când aș primi un Premiu Oscar! Vreau să îi mulțumesc soțului meu pentru faptul că m-a adus aici. Vreau să îi mulțumesc fetei mele ca m-a adus la biserică. Vreau să îi mulțumesc băiatului meu pentru că nu m-a supărat niciodată. Vreau să îi mulțumesc nurorii mele că l-a făcut atât de fericit pe băiatul meu. Vreau să le mulțumesc nepoților că există. Eu nu am știut să mă bucur de ei: la primul am spus că e prea devreme, la al doilea că sunt prea mulți..."
   Mami, Elena, Ionuț, Grigo și Eca au plecat apoi să se mai plimbe, lăsându-ne pe noi -eu, Iuli, bunicii, unchiul nostru și soția lui- să prelungim acel moment palpitant pe care ni-l adusese buni... Apoi, deodată, a zis că îi e rău. A cerut să o stropim cu apă, să îi facem masaj la mâini. Am întins-o pe canapeaua de la masă. Ea repeta într-una: "Scuzați-mă că v-am stricat petrecerea! Nu vă supărați pe mine!". Apoi a întrebat brusc: "Dar de ce suntem aici?". "Pentru că e ziua ta" a venit răspunsul de la mami, care venise și ea să vadă ce se mai întâmplă la masă. Și de aici a început să tot uite ce s-a întâmplat azi. A uitat cadourile, a uitat cum ajunsesem acolo, unde eram... Ce să mai! Totul... A mers sprijinită de mami și mătușa noastră (soția unchiului) până la toaletă. Pe drum m-a văzut pe mine și pe Elena. A zis cu părere de rău: "Nici pe ele nu le mai știu!"... Așa tare m-a durut inima când am văzut că bunica nu mă mai știe... Acum este la spital, internată...

    Oh, Doamne, nu ne-o lua! Știi cât ținem la ea, cât o iubim! Nu o lua la tine! Și dacă o iei, ia-o, Doamne, lângă Tine! Să fie fericită, pentru că numai bine a făcut! Atâtea sfaturi bune mi-a dat, atât de bună era! Atâta plăcere îmi făcea să o ascult și când eram mică de tot cum povestea despre mama ei, despre ea, despre mami, cum ne spunea povești... Cum îmi zicea - atunci când greșeam - câte un cuvânt de suflet de la Sfinții Părinți... Și cum vorbea de Dumnezeu și de greșelile ei de viață...

   Dragi cititori, vă rog, înălțați o rugă și pentru bunica mea!



8 comentarii:

  1. imi pare nespus de rau pentru suferinta dragei tale bunici si pentru a celor ce o iubiti atat de mult. o sa ma rog pentru binele ei. fii tare!

    RăspundețiȘtergere
  2. multa sanatate si putere de la Domnul pt voi toti!

    RăspundețiȘtergere
  3. sper ca bunicuta ta e mai bine azi!Doamne ajuta sa se faca sanatoasa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multa sanatate bunicii tale! Sa-i ajute Dumnezeu sa fie bine!

    RăspundețiȘtergere

Mă bucur că-mi scrieți și vă voi face o vizită cât mai curând!